Gaudeamus

Am decis din nou să vă scriu. Până la urmă poate o să mă auziți. Sunt gânduri triste, dar mă mândresc că sunt profesor! De ce? Deoarece eu lucrez cu sufletele copiilor, le modelez și le sădesc valori, pe care de cele mai multe ori altcineva nu are timp să le așeze acolo. Deschid televizorul și văd cum se aruncă cu noroi în profesori, deoarece sunt corupți și vor mărire de salariu. Îl închid. Deschid radioul și aud cum profesorii sunt învinuiți de toate relele. Începe să mă doară capul. Straniu. Nu noi am distrus sistemul de învățământ, ci voi cei de la Minister care vă dați mari specialiști, însă nu aveți măcar studii în domeniu. Mulți care vorbiți acum o limbă străină, care ați ajuns jurnaliști, medici, judecători - totul grație, nouă, profesorilor care s-au luptat pentru voi și viitorul vostru. Da, o să-mi cer în continuare drepturile! Am învățat enorm ca să fiu ce sunt astăzi. Da, am sa protestez pentru salariul meu cel mizerabil! Da, am sa protestez pentru respectul pe care ni l-ați furat! Acum taxați-mă pentru că vorbesc! Părinți sprijiniți-ne! Noi vă iubim copilul pe care uneori nu-l puteți „educa”. Și în clasă nu avem doar unul, ci 25. Și indiferent de salariul primit, pe toți la fel vi-i educăm. Susțineți mâna asta de oameni care încă nu a plecat. Și da, m-aș duce din școală, însă încă îmi iubesc profesia și cred în educație. E timpul să nu mai stăm cu capul plecat și să ne lăsăm intimidați de directori, inspectori, minister și sindicate pentru care nu existăm. Când se va acorda credibilitate dascălului fără a trebui să facem atâtea mape? În loc să ne îngrijim de educația copiilor, să fim cei care le călăuzește pașii, noi trebuie să alergăm după diplome, atestate, să acumulăm credite, să ne acoperim cu „tone” de hârtii. Nu ar fi mai simplu să ne urmăm menirea? Dar, nu putem! Învățământul a ajuns foame de hârtii. În funcție de acestea suntem evaluați, iar rezultatele reale sunt cum sunt! Profesorii cinstiți muncesc ca să țină în picioare un sistem care stă să se prabușească. Cum se ia un grad? Pe baza unor alte teancuri de hârtie lipsite de sens. Asta credeți că este ceea ce contează în învățământ? Nu! Cel mai important sunt copiii și viitorul lor. Nu aș mai vrea să aud din partea voastră „urmează să implementăm noi legi pentru profesori”. Voi creați doar o „beție de cuvinte”. Lăsați-ne să facem ce știm mai bine, nu ne tăiați aripile, pentru că visurile noastre sunt mai importante decât o diplomă, un portofoliu sau o ședință! Astăzi profesorii sunt vinovați de tot ce se-ntâmplă prin școli. Dacă elevul nu vine la școală, profesorul este de vină. Dacă elevul nu învață, scuipă, se comportă obraznic, profesorul e sancționat, deoarece nu a făcut o lecție interesantă. E vina noastră. Noi, profesorii, am pozat tot timpul în oameni de sacrificiu. Uite că suntem. N-am cerut salarii, deoarece suntem oameni cu bun-simț. N-am făcut greve ca să nu deranjăm Ministerul. Noi servim țara. Și așa am ajuns servitori! Fiecare dintre noi știe că munca noastră nu se termină imediat ce ieșim pe ușa școlii. Acasă mai verificăm caiete și facem proiecte. Corect ar fi ca părinții în aceste timpuri grele să ne sprijine. Mass-media să ne sprijine, să transmită mesajul că nu e bine unde s-a ajuns. Educația într-o țară normală trebuie să fie pe primul loc. Profesorul e și el un om. Care are nevoie de mâncare, de haine, de cărți. Un dascăl bun nu e omul care a adunat în mapă diplome, credite şi medalii, un dascăl bun are un suflet mare și imprimă în viața discipolilor săi iubirea pentru frumos. Ce credeţi că vor ține minte elevii noştri, hârtiile noastre sau vorbele calde? Zici că suntem lăcuste și mâncăm hârtie. Știți ce face un profesor? Învață copiii. Ei cunosc noțiuni, știu să citească, să scrie nu pentru că într-un mod miraculos a coborât Duhul Sfânt peste ei, ci datorită muncii profesorului. Din acest motiv și pentru multe altele eu am hotărât, să nu mai am atitudinea de sclav care execută orbește orice, pe care prea mulți o avem și de prea mult timp. Dar nu uitați, cândva profesorul era respectat și iubit de societate, iar șefii erau primii care îi susțineau și-i ștergeau lacrimile de pe obraz. Dar asta e. Trăim vremuri noi și dezamăgitoare. De ce nu înghețăm anul de studiu? Nu ne pot înlocui pe toți! Dar trebuie sa fim uniți odată!